Văliug

Lacul Văliug

Lacul Văliug

Aflată la o altitudine de peste 500 m, comuna Văliug este una dintre cele mai frumoase stațiuni de agrement din Banatul Montan datorită peisajului pitoresc și celor două lacuri de acumulare situate pe Bârzava, în amonte (Gozna) și în aval (Breazova), care au fost amenajate în primele decenii ale secolului XX.

- Căi de Acces

  • DJ 582 Reşiţa-Văliug,comuna Văliug

Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1793 cu numele Franzdorf (denumire pe care a avut-o până în 1919). Aceasta a fost inițial o colonie a muncitorilor forestieri veniți din Austria pentru a produce cărbunele de lemn necesar fabricilor metalurgice din Reşiţa. În vara anului 1793, se obţinea aprobare de la Viena, pentru colonizarea a 300 de familii din zona Salzkommercut (Austria) şi stabilirea lor la Reşita, din care 71 familii pentru zona Văliug.

Zona Văliugului a devenit în scurt timp staţiune climaterică, fiind recunoscută pentru pitorescul ei şi ospitalitatea locuitorilor. Încă din anul 1879, aceasta a început să fie vizitată de oaspeţi veniţi din toate colţurile ţării.