Rezervația Peștera Vântului

Peștera Vântului

Peștera Vântului

Se află situată în Munții Pădurea Craiului, în apropierea localității Șuncuiuș și este declarată ca fiind cea mai mare peșteră din România având o lungime de 47 km.

Cavitatea se dezvoltă pe 4 nivele: cel inferior este parcurs de un pârâu și trei nivele fosile suprapuse, legate între ele prin puțuri. În prima parte a coridorului inferior sunt porțiuni bogat ornate. Pe întregul traseu de aproape 50 de km sunt întâlnite toate formațiunile endocarstice posibile dintr-o peșteră, dar și elemente unicat. Peștera Vântului este unică nu numai pentru lungimea ei, ci și pentru morfologia proprie, pentru geomorfologia și „colecția de cristale” rară pe care o deține.

Nivelul inferior este activ, pârâul subteran modelându-l continuu prin acțiunea lui corozivă și erozivă chiar și în zilele noastre. Peștera cuprinde galerii principale (Galeria Activă, Etajul I, Etajul II, Galeria Albă, Galeria Roșie, Galeria cu Lacuri) și galerii laterale (Galeria 7 Noiembrie, Galeria 1 Mai, Galeria Moravek, Galeria Mikulas). Un lucru specific pentru Peștera Vântului o constituie meandrele, care în unele locuri ajung și la 25-30 m înălțime oferind o imagine impozantă. Majoritatea sălilor s-au format la întâlnirea a două falii sau ca urmare a prăbușirilor din zona faliilor. Așa sunt Sala Titanilor, Sala Mare, Amfiteatrul, Sala Neagră și Sala Ascunsă.

Peștera de o frumusețe rară este închisă publicului larg, în prezent fiind destinată cercetărilor științifice. Denumirea acesteia provine de la curenții de aer extrem de puternici care pot fi simțiți în peșteră, dar în special la intrare.

 
Trasee naturale in zonele carstice din vestul muntilor Apuseni (Crisana - Banat)
Puteti aduga poze daca sunteti autentificat

Căi de Acces

  • DJ 108O se continuă cu DJ 108I până în comuna Șuncuiuș