Rezervația Locul fosilifer Zăbalț

Rezervația Locul fosilifer Zăbalț

Rezervația Locul fosilifer Zăbalț

Localizată pe o păşune comunală, în locul numit „Râpa Galbenă”, în cuprinsul rezervaţiei fosilifere și paleontologice din Zăbalţ se găsesc moluşte fosile din Ponţianul mediu.

Aceste moluşte fosile sunt acumulate în zona litorală, fără a fi suferit deplasări din poziţia iniţială. Rezervaţia prezintă o bogăţie paleontolgică asemănătoare cu cea de la Rădmăneşti (judeţul Timiş) aflată în apropiere, iar ca valoare este comparabilă cu zăcămintele din Iugoslavia şi Ungaria. Este unul dintre zăcămintele de referinţă pentru intervalul stratigraf pe care-l reprezintă, fiind printre cele mai interesante zăcăminte fosilifere cu faună ponţiană din întreg bazinul panor.

Din cele 121 de forme fosile descrise în aceste locuri, 60 îşi au aici locul lor de tip, adică aici au fost descrise pentru prima dată: Unio porumbeus, Limnocardium sp., Congeria rădmăneşti, Teoxus rădmăneşti etc. Aceste fosile de moluşte se găsesc cu uşurinţă la 5-19 cm adâncime în stratul de sol.

Râpa Galbenă este reprezentată de o tăietură în peretele argilos al colinei, unde cuibăresc colonii de rândunele.

În zonă se mai poate vizita:

1. Biserica din Lemn, DJ 682 Lipova-Făget, comuna Dorgoș
2. Peştera Sinesie, DN 7/E 68 Deva – Arad, comuna Săvârşin

 
Trasee naturale in zonele carstice din vestul muntilor Apuseni (Crisana - Banat)
Puteti aduga poze daca sunteti autentificat

Căi de Acces

  • DJ 682 Lipova-Făget, sat Ususău şi Zăbalţ, comuna Dorgoş