Rezervaţia Dosul Laurului

Rezervația Dosul Laurului

Fructe de laur

Situată în pădurea de fag din comuna Zimbru, Rezervaţia Dosul Laurului reprezintă singurul loc din ţară în care se găsesc exemplare de laur, plantă rară ocrotită prin lege.

Poiana cu laur este străjuită de dealuri cu păduri dese descriind tabloului unui peisaj plăcut şi odihnitor. Situat în locul cel mai nordic al ariei sale mediteraneene şi cel mai estic al ariei sale atlantice, laurul creşte sub formă de tufe, creând desişuri greu de pătruns. Frunzele au lungime de 3-8 cm şi sunt de culoare verde închis, cu luciu puternic, iar marginea lor ondulată prezintă ţepi ascuţiţi. Arbustul vegetează bine şi are o înalţime de 2,5 m, înflorind în luna mai, când pot fi văzute petalele florilor sale de culoare albă. Fructul este sferic, iar când se coace în luna august este de culoare roşie, fructele rămânând pe ramuri până în anul următor.

Legenda spune că în pâlcul des de laur localnicii îşi ascundeau toată agoniseala când barbarii îi atacau. O altă legendă vorbeşte despre contele Jelinski, care ar fi adus acest arbust pentru a impresiona localnicii, dar şi pentru a-şi marca locul unde îşi ascundea partea tezaurizată din avere.

 
Trasee naturale in zonele carstice din vestul muntilor Apuseni (Crisana - Banat)
Puteti aduga poze daca sunteti autentificat

Căi de Acces

  • Nord-est de satul Gurahonţ, sat Zimbru, comuna Gurahonţ,