Cetatea Ineu

Cetatea Ineu

Cetatea Ineu

Monument de o valoare inestimabilă, Cetatea Ineu prezintă însemnele unei istorii tumultoase a ţinutului în care se află, fiind un important punct strategic şi de frontieră.

Vechea cetate din Ineu este atestată documentar încă din anul 1295. În anul 1541, aceasta devine o verigă de apărare însemnată în lupta antiotomană a celor trei ţări române, făcând parte din lanțul de cetăți de apărare ale lui Iancu de Hunedoara. În 1566 este cucerită de către otomani, aceştia capitulând abia în 1595. După ce Mihai Viteazul obţine victoria la Șelimbăr în 1599, acesta pune stăpânire pe aceste locuri, garnizoana Ineului alăturându-i-se în lupte. În cele din urmă, cetatea a fost cucerită de trupele habsburgice şi a devenit centru de regiment grăniceresc.

Cetatea actuală a fost construită între anii 1645- 1652, în timpul principilor transilvăneni Rakoczi şi Rakoczi al II-lea (fiind folosită de către aceştia şi ca reşedinţă de vară), după planurile arhitectului austriac Gabriel Haller. Cucerită în 1658 din nou de turci, fapt relatat pentru importanţa sa şi de Miron Costin, aceştia o stăpânesc până la sfârşitul secolului al XVII-lea, când este ocupată de către trupele habsburgice şi devine centru de regiment grăniceresc, iar în 1745 este părăsită. Ulterior, după anul 1870 cetatea interioară, respectiv castelul, a fost reconstruită în stil neoclasic, cu elemente ale renaşterii târzii şi ale barocului.

Întregul complex de fortificaţii dispune de o curte interioară în formă de patrulater, unde se află o cetate interioară dispusă pe două niveluri. Cetatea exterioară, este așezată la o distanță de câteva sute de metri și forma brâul de ziduri din piatră, tot în formă de pătrat, cu bastioane la colțuri. În fiecare bastion etajat sunt vizibile urmele unor deschizături adaptate pentru gurile de foc. Au rămas puţine urme din brâul de ziduri, care erau înconjurate din trei părţi de şanţuri cu apă, pe cea de a patra latură curgând Crişul Alb.

În zonă se mai poate vizita:

1. Rezervația Poiana cu narcise Rovina, Situată în estul oraşului Ineu

 
Trasee naturale in zonele carstice din vestul muntilor Apuseni (Crisana - Banat)
Puteti aduga poze daca sunteti autentificat

Căi de Acces

  • Calea Traian, oraşul Ineu